image
Balul Balurilor - TeenFest Vineri 17 decembrie 2010, de la ora 19, s-a desfăşurat ultimul, dar şi cel mai aşteptat, eveniment al Asociaţiei EDUCATIO din anul 2010. Este vorba bineînţeles despre Balul Balurilor 2010, care a adus pe scena Teatrului „Ioan Slavici” din Arad 9 perechi reprezentând cei mai buni boboci ai liceelor arădene. Read the Full Story

Rok_Balul-Balurilor

Vineri 17 decembrie 2010, de la ora 19, s-a desfăşurat ultimul, dar şi cel mai aşteptat, eveniment al Asociaţiei EDUCATIO din anul 2010. Este vorba bineînţeles despre Balul Balurilor 2010, care a adus pe scena Teatrului „Ioan Slavici” din Arad 9 perechi reprezentând cei mai buni boboci ai liceelor arădene.

Acest spectacol, a cărui temă a fost basmul tradiţional românesc, a fost pus în scenă într-un timp foarte scurt, de doar 10 zile, timp în care bobocii au depus un efort considerabil în timpul repetiţiilor. Cele 9 perechi au fost coordonate de către nimeni alţii, Maura şi Dorian Cosma, care au dat tot ce mai bun din ei pentru a realiza un show de calitate, aşa cum ne-au obişnuit de fiecare dată, a declarat Paul ALBU – vicepreşedinte al Asociaţiei EDUCATIO.

Cortina teatrului s-a ridicat, aducându-l în faţa publicului pe Împărat, inegalabilul Zoli Lovas, care a prezentat cele 9 perechi participante, şi anume:

 

  1. Diana Baltă şi Bogdan Moise reprezintă Colegiul Naţional “Elena Ghiba Birta”;
  2. Ana-Maria Pascariu şi Sergiu Ileana reprezintă Grup Şcolar “Iuliu Maniu”;
  3. Ioana Boca şi Armand Niculescu reprezintă Liceul Pedagogic “Dimitrie Ţichindeal”;
  4. Chantal Zimmermann şi Alexandru Bardan reprezintă Liceul “A. M. Guttenbrunn”;
  5. Paula Atodiresei şi Florin Covaci reprezintă Colegiul Tehnic
  6. Amalia Nicola şi Paul Bogdan reprezintă Liceul Teoretic “Vasile Goldiş”;
  7. Davina Sînjorz şi Cornel Simon reprezintă Liceul de Arte “Sabin Drăgoi”;
  8. Lorena Dumitru şi Florin Stepan reprezintă Grup Şcolar de Industrie Alimentară;
  9. Bianca Palko şi Adrian Colibaş reprezintă Colegiul Economic;

Desfăşurarea spectacolului a fost urmărită cu atenţie de către membrii juriului, care au notat fiecare boboc de pe scenă şi care au desemnat în final câştigătorii. În afară de notele juriului, în egală măsură s-a ţinut cont şi de opinia publicului, care a avut la dispoziţie un sistem de vot pentru a-şi desemna favorţii, a declarat Glad VARGA – Preşedinte al Asociaţiei EDUCATIO.

Din juriu au făcut parte:

  1. Mirela Aldescu – inspector şcolar general
  2. Mihaela Vasil – director casa judeţeană de pensii
  3. Smaranda Szatmari – inspector şcolar de limbi moderne
  4. Dana Andreica – primăria arad
  5. Alexandra Tighean – west tv
  6. Loredana Păun – jurnalul arădean
  7. Laura David – ccia
  8. Adelina Cseh şi Lucian Neaga – poliţia comunitară
  9. Judith Antal – west tv
  10. Hati Hreniuc – miss balul balurilor 2009
  11. Vlad Gancea – mister balul balurilor 2009
  12. Cosmin Cheşa

 

În final, premiul întâi a fost adjudecat de către Diana Baltă de la Colegiul Naţional “E.G. Birta” şi Armand Niculescu de la Liceul Pedagigic “D. Ţichindeal”. După premiere toţi tinerii au fost invitaţi la after-party pentru o bine meritată noapte de distracţie.

Dorim să le mulţumim, din partea Asociaţiei EDUCATIO, bobocilor, coregrafilor, lui Zoli, membrilor juriului care ne-au onorat cu prezenţa şi nu în ultimul rând echipei de organizatori care s-a asigurat de buna desfăşurare a spectacolului atât pe scenă, cât şi în spatele acesteia.

 

Galerie foto

Calendar Evenimente

Last month May 2012 Next month
M T W T F S S
week 18 1 2 3 4 5 6
week 19 7 8 9 10 11 12 13
week 20 14 15 16 17 18 19 20
week 21 21 22 23 24 25 26 27
week 22 28 29 30 31