În data de 3 decembrie s-a desfăşurat cea de-a doua ediţie a competiţiei TeenFest Junior. Probele care s-au desfăşurat ieri, la Clubul NoName, gazda noastră, au fost cele cunoscute deja: proba de cultură generală, proba de dans, proba de canto, proba surpriză, proba mascotelor şi cea a galeriilor. Şcolile care şi-au trimis elevii cei mai talentaţi să le reprezinte au fost: Liceul Pedagogic, Colegiul Tehnic, Şc. Generală nr. 3, respectiv Şc. Generală nr. 12, a declarat Paul ALBU vicepreşedinte al Asociaţiei EDUCATIO.
Prima confruntare de vineri a început la ora 15.00, între Liceul Pedagogic şi Colegiul Tehnic, cu proba de cultură generală, care a fost adjudecată de către elevii de la Hidro, câştigând primele 2 puncte puse în joc. Apoi au continuat probele de divertisment,
într-o atmosferă incendiară, unde cei de la Peda s-au mobilizat mai bine, acumulând punctele de la dans, canto, proba surpriză şi cea a galeriilor. Punctul pentru proba mascotelor a fost împărţit în mod egal de către cele două echipe. La final, foaia cu rezultate parţiale indica 4,5 puncte pentru Peda, respectiv 2,5 puncte pentru Hidro.
De la ora 16.30 a fost cea de-a doua întrecere, dintre două şcoli care s-au întâlnit pentru prima dată cu acest tip de eveniment. Este vorba de Şcolile Generale nr.3 şi nr.12. Deşi elevii participanţi dădeau semne că ar fi emoţionaţi, galeria şi profesorii au fost alături de ei, încurajându-i pe tot parcursul competiţiei. Proba de cultură generală a adus 2 puncte Şcolii Gen. nr.3. Până la finalul întrecerii, această şcoală a mai adunat 1 punct, câte 0,5 de la proba mascotelor, respectiv cea a galeriilor, în total 3 puncte.
Generală 12 a încheiat primul meci din grupă cu un total de 4 puncte, acumulate de la probele de dans, canto, surpriză şi câte jumătate din punctajul de la mascotă şi galerie.
În primele două etape au avut ocazia să se familiarizeze cu modelul de competiţie toate cele opt şcoli implicate, urmând ca următoarele întreceri să aibă loc în luna ianuarie, a mai declarat Paul ALBU.
Juriul care a notat prestaţia elevilor a avut următoarea componenţă:
Dora Marinescu – Inspector şcolar pentru informatică şi resusrse umane
Smaranda Szatmari – Inspector şcolar pentru limbi moderne
Mariana Tocaciu – Inspector şcolar pentru activitati educative
Ioana Lung – director Palatul Copiilor din Arad
Diana Nicola – Asociaţia EDUCATIO
Emil Măzărean – poliţia comunitară
Florentina Stoia – poliţia comunitară
Galerie foto
Liceul Pedagogic vs. Colegiul Tehnic
Şccolile Generale nr.3 vs. Şccolile Generale nr.12”
Galerie video
Col. Tehnic vs. Lic Pedagogic
|
Gen 3 vs. Gen 12
|
TF-JR Grupa A
| Echipe | Puncte |
|
1. Lic. Pedagogic 2. Col. Tehnic 3. Gen. 5 4. Sc. Gen Stefan C.P. |
20,5 15,5 13,5 4,5 |
TF-JR Grupa B
| Echipe | Puncte |
|
1. Liceul AMG 2. Sc. Gen. Nr. 12 3. Sc. Gen. Nr.3 4. Sc Gen M.E |
17 15,5 12,5 9 |